Între două arce
Între două arce... zări de cer purtate,
te văd prins, iubite, între zi și noapte;
mâinile deschise către amândouă -
în văzduh de cruce trupu-ți plin de rouă.
Te văd prins, iubite, între zi și noapte,
blândă resemnare prin singurătate;
ochii tăi cu sete par că mie-mi plouă -
ah!... ce mai aversă'i roua dată-n două.
Blândă resemnare prin singurătate,
țin pe umeri cerul plin de apostate,
cearcănul meu fuge, mă trădează-mi pare,
vrea să-mi dau sfârșitul pe o 'mbrățișare.
Țin pe umeri cerul plin de apostate,
brațe ce sunt arce-n zări apropiate;
gleznele ce-ți prind... crucea mea de rouă,
blândă-i răzvrătirea dată pe din două.
Brațele-mi sunt arce-n zări apropiate
și-s păgâna nopții-n cruci fără păcate;
să nu-mi certe nimeni cearcăne ridate
că te port cu mine între zi și noapte.
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.