Un cer numit copilărie

Am aprins o stea pe cerul nopţii;
seamănă întrucâtva cu mama.
Nu are nicio formă cunoscută, nu are margini.
Doar o inimă cu mult trup;

Mă urmează desăvârşit prin guri de lumină
care înghit întunericul.
Aici e pământul cerului, aceştia sunt sâmburi - mi-a spus.
Mă zvârlea dintr-un pântec în alt pântec,
înconjurându-se cu mine...

Am văzut hărnicia omului cum rodeşte în spicele de grâu ;
pâinea devine mai rumenă în sudoarea
celor care o urmează cu credinţă.
Are gust de pace şi de înţelepciune ;
pâinea ţine trează fruntea omului.

M-am ridicat între văz şi auz să pot atinge
glasul ciocârliei;
mi-am înălţat fruntea peste ceva ce nu avea sfârşit.

Umbra îmi era aşa de naltă,
că m-am lăsat înconjurat de sferă.
Mă ţineam de propriul trup de parcă era trăit de altcineva,
mi-am lăsat până şi umbra în schimbul unui miez de flacără.

Acum ştiu totul despre ceremonia amurgului,
de telegarii care se hrănesc cu jăratecul din inima lui.
Uneori stelele plâng;
lacrimile lor hrănesc suflete puternice
care se întoarc în trupuri limpezi.
Viaţa... Mereu viaţa este într-o continuă criză de timp.

Copilăria călătoreşte din aripă în aripă de vânt,
smulgând sufletele norilor,
în căutarea soarelui.

Iată-mă într-o încordare adâncă a somnului,
atârnat de stele sfărâmate;
sufletul mi s-a izbit de cer până când se făcu prunc.

Avea înfăţişarea unui copil palid;
nu înţelegea că trupul meu nu mai e demult limpede,
că locuise în el atâta vreme cât fusese respirat de altcineva...

Copilăria... Mereu copilăria
cu nopţile înduioşate de glasul mamei
unde aerul era mai curat decât gândul.

Când voiam să umblu, treceam de la visare
la trezire fără să mă rănesc.
Am aprins încă o stea pentru mama
care s-a unit cu stânca.

O strângere de ape împlini curcubeul
ca un stindard paşnic al soarelui ;
copilăria se nălţă odată cu el
şi călătoreşte... şi călătoreşte...

Trecu de putreziciunea timpului,
căutând miezul nopţilor când zăpezile erau albastre;
Chipul mamei îmi aluneca pe creştet
şi răsuflarea mi se topea
cu aceeaşi emoţie copleşitoare în rugăciunea ei.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Actualitatea Literară (Revista USR, Lugoj - ian 2017)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!