Ana AA

Nimeni nicicând n-a înţeles,
Si poate-n veci nu o să fie,
Dar voi iubi ce am ales,
Si-am să îngrop în poezie.

După o rană si -un coşmar,
După atâta suferinţă,
Vreau vraja ta s-o port măcar,
Căci îmi esti cea mai sfântă fiinţă.

Ce poate-ascunde un salut,
O poză si sapte cuvinte?
Asa banal a început,
Dar s-a-nradacinat în minte.

Atât te rog... să nu le stergi,
Aceste rânduri ce le scriu,
De nu îţi plac în astă seară,
Poate-or să -ţi placă mai târziu.

Părul tău lung si drept... hipnoză,
Ochii tăi mici, buze subţiri,
De-ai fi o floare ai fi roză,
Si-ai ctitori multe iubiri.

Asa patetic uneori...
Mă simt, si tare frică -mi este,
Oare-o privere-o să cobori
La ce am scris.. sau trecem peste?

As vrea din suflet sa te strig,
Aici la geam, lângă liceu,
E ora sase, este frig...
Cine s-audă... numai eu?

Poate cândva ne-om întâlni,
Sunt curios ce o sa fac,
Acum iti scriu cuvinte... mii,
Ce o sa-ti spun.. oare-am să tac?

Voi fi stăpân pe tot ce simt,
Si voi păsi uşor spre tine,
Probabil tu vei fi promisă...
Si n-o să -ti aminteşti de mine.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!