Gutuie-n vers! Cu scorţişoară!

În ziua-n care-ai înviat
Erai copil, erai bărbat
Erai şi toamnă şi durere
De revedere.

Şi-n ziua-n care-ai apărut
La poarta dorului tăcut
Erai şi ploaie şi-ntâmplare-n
bazarul meu. De tâmple goale

Când plopii se jeleau de frunze
Pe banca viselor nespuse
Cerneam priviri întrebătoare
Cu resemnare.

Belşugul de smochine triste
Cafeaua care, se răcise
N-aveau nici gust şi nici savoare
N-aveau culoare.

Câmpii şi maci nedezmierdaţi
Magnolii ude-n ochi uitaţi
Speranţa-n boabe de priviri
Perpetua nedumeriri.

Din fân cosit ne-adăpostit
Simţul cel şapte, revenit
S-a scuturat despovărat
C-ai înviat.

Dulceaţa ta din mieji de vise
Ce sufletul mi-l îndulcise
Întru răsfăţ şi cu alint
Mi-a revenit.

Atâtea doruri arhivate
Culcuş de întrebări ciudate
La pieptul versului plângeau
Şi-ţi spun... DUREAU!

Când toamna caii-nşeua
Şi-n plugul vremilor ara
Rodul de griji se scutura
În cinstea ta.

În ziua-n care ai înviat
Eram copil, erai bărbat
Şi ţi-am cântat cântec de seară
Gutuie-n vers. Cu scorţişoară.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Votează! | Copiază!