Cândva o Iarnă
Cândva o iarnă, copil eram la țară,
Romanticele nopți și lămpile cu gaz,
Torcea bunica fuiorul din cămară,
Bunicul povestea de un Mihai Viteaz.
Îmi amintesc cum mama cocea-n casă
O pâine-n spuză cât roata de la car,
Și fericiți mâncam cu toți la masă,
De sărbători primeam câte un dar.
Ne înghețau picioarele-n zăpadă,
Printre nămeți, cu sănii ne urcam pe deal,
Pe derdeluș cădeam, eram ușoară pradă,
Spre vale ne opream la buza unui mal.
Copilărie cu farmec de poveste,
De țară îmi e dor și de ai mei bunici,
Se pierde tot, nici casa nu mai este,
Suntem străini acolo, suntem străini aici.
poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zăpadă
- poezii despre văi
- poezii despre sărbători
- poezii despre săniuș
- poezii despre sat
- poezii despre romantism
- poezii despre noapte
- poezii despre mamă
- poezii despre iarnă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.