Dorul absolut
Când am plecat din țară-ntâia oară,
ajuns pribeag pe un tărâm străin,
primeam ascuns în pâinea prea amară
și-al fraților români nestins venin.
Murea atunci în mine, pe tăcute,
destinul sfânt primit de la străbuni,
un alt destin, pe noile redute,
prefiguram în vagi dimensiuni.
I-am zis adio patriei române,
lăsând acolo mâlul doctrinar,
și-am plâns de dor că-n urma mea rămâne
cel mai iubit și cel mai sfânt hotar.
Iar azi, când anul este pe sfârșite,
trimit spre țară ultimul salut:
tu, patrie de visuri adormite,
îți las pe vatră dorul absolut!
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre patrie
- poezii despre dor
- poezii despre România
- poezii despre visare
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre superlative
- poezii despre somn
- poezii despre sfârșit
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.