Grodek

Seara-n tomnatice păduri răsună
Armele morţii, întinsurile aurii
Şi-albastrele lacuri, deasupra soarele
Sumbru se rostogoleşte; cuprinde noaptea
Muribunzilor luptători, sălbaticele plânsete
Ale gurilor zdrobite.
Dar liniştea-n adâncul văilor adună
Nori roşii în care mânios Dumnezeu sălăşluieşte
Ce sângele sie-şi vărsă, a lunii răcoare;
Toate drumurile sfârşesc în neagră descompunere.
Sub ramurile aurii ale nopţii şi ale stelelor
Se clatină a umbrei Soră prin tăcuta dumbravă
Spre a saluta fantomele eroilor, capetele sângerânde;
Încet răsună prin trestii întunecatele flautele toamnei.
O mândru doliu! Voi de minereu altare
Flacăra fierbinte a duhului hrăneşte astăzi o cumplită durere,
Nenăscuţii nepoţi.

Comentarii

"Grodek" este considerată ca fiind una dintre cele mai reprezentative poeme ale lui Trakl şi este o expresie a brutalităţii trăite de el în primul război mondial; Trakl prezintă cititorului o şocantă experienţă a trăirilor sale. Lupta de la Grodek din septembrie 1914 a lăsat o atât de puternică amprentă asupra lui, încât după mai multe tentative de sinucidere a reuşit, în octombrie 1914, în vârstă de numai 27 de ani, să-şi curme viaţa cu o supradoză de cocaină. "Grodek" stă în mod exemplar în fruntea caracteristicii operei sale, pentru că aici se îmbină cele trei motive obsesive:
cel al nopţii,
al toamnei şi
al morţii.
Textul trebuie interpretat atât în contextul istoric cât şi în cel istorico-literar ţinând cont şi de biografia autorului.
Poemul poate fi împărţit în patru secţiuni, fiecare cu un conţinut clar definit. Astfel, în V.1 – V.6, natura este descrisă pe un ton aproape idilic, umbrită de evenimentele războiului; astfel se formează un efect extrem de contrastant. Starea prezentată aici se menţine, ca de altfel, de-a lungul întregii poezii. În V.7 - V.10 Trakl descrie imaginea grotescă a distrugerii şi a morţii, precum şi lipsa vindecătoarei speranţe.
Imaginea iniţială este intensificată. În a treia secţiune, V.11 - V.14, contrastează din nou impresiile naturii cu cele ale războiului, prin descrierea "descompunerii" cadavrelor sub stelele autumnale. Imaginea finală a V.15 - V.17, în care perspectiva, printr-o abordare directă a eului liric (prin enunţ direct) suferă o schimbare, evaluează inutilitatea aşa-zisei "morţi eroice" şi subliniază importanţa onoarei în faţa mizeriei.
Poemul "Grodek" constă în mod formal dintr-o strofă cu 17 versuri de lungimi diferite şi fără un ritm/metru fix, astfel încât să se poată vorbi despre metru/ritm liber. Versurile nu au rimă şi au schimbări de cadenţă fără o regularitate aparentă.
Datorită numărului mare de "enjambamente" mai ales în primele două secţiuni, lucrarea primeşte un caracter prozaic, de la V.1 la V.2, de la V.2 la V.3, de la V.3 la V.4, V.5-V.6 sau, de exemplu, în versul 7 spre versul 8: "Dar liniştea-n adâncul văilor adună / Nori roşii în care mânios Dumnezeu sălăşluieşte". Numai rareori versurile şi propoziţiile se încheie împreunând cruzimea realităţii (V.6, V.10): zdrobire-descompunere!
În general, acest lucru duce poemul spre o dinamică în crescendo, care prin pauzele între V.7 şi V.13 sau între V.14 şi V.6 vrea s-o încetinească, ca pe urmă să crească din nou şi mai puternică.
Prin alternanţa sintaxei paratactice şi hipotactice se suprapun pasaje uşor de înţeles cu pasaje care par confuze.
În V.10 ("Toate drumurile sfârşesc în neagră descompunere") sau V.14 ("Încet răsună prin trestii întunecate flautele toamnei"), de exemplu, nu există fraze secundare, doar în V.7 şi următoarele sau V.11 şi următoarele. Caracteristice sunt multele inversiuni, care uneori duc la "rupturi gramaticale".
Unele par confuze şi neclare; deseori, propoziţiile nu sunt greşite ca atare, ci incomprehensibile în contextul altora care se aliniază sau sunt inserate ca paranteze, ca între V.7. - V.9 unde este introdus un factor de confuzie şi anume V.8, iar V.7 şi V.9 au sens: "Dar liniştea-n adâncul văilor adună / [...] / sângele sieşi vărsat". V.8 ("Nori roşii, în care mânios Dumnezeu sălăşluieşte"), aduce structura, de altfel corectă - puţin neobişnuită - prin inserarea inversată, confuzia.
În V.11 este introdus un cuvânt în plus: "Sub ramurile aurii ale nopţii şi ale stelelor / Se clatină a Surorii umbră [...]". Dacă V.12 ar sta singur, ar fi corect din punct de vedere gramatical, stând însă în legătură cu V.11, ar trebui să însemne mai degrabă: "Sub ramura aurie a nopţii şi a stelelor / se leagănă umbra Surorii [...]".
În V.9 sau V.13 ies la iveală apoziţii, inserţii scurte, care în plus au efecte explicative de uz comun; dar aici se suprapun şi altele până la o complexitate în aparenţă indescifrabilă.
În general, se poate observa, privind sintaxa, că multe dintre elementele utilizate au un efect de confuzie şi contradicţie.
Poate că acest lucru poate fi atribuit sentimentelor personale ale autorului privind astfel de scenarii oribile, în natura idilică, unde bălţile de sânge a celor căzuţi, intră în opoziţie cu normalitatea.
Acest lucru poate duce, fără îndoială, cel puţin la tulburări interne, dacă nu chiar la daune psihice, cum a fost cazul lui Trakl. Vorbirea directă din V.15 ("[...] Voi [...] altare") arată o particularitate a sintaxei acestuia.
Nu numai că o abordare directă a eului liric are loc aici, care ar fi reprezentată într-un text epic printr-un discurs direct, dar în cazul de faţă ea transformă întreaga perspectivă.
Până la, inclusiv V.14, ego-ul liric, ca o instanţă descriptivă, narativă, se retrage în spatele a ceea ce a fost descris; aici se desprinde de vechea atitudine ca să evalueze, prin acuzarea ei, enunţul precedent.
Alegerea cuvintelor din substantiv se bazează în majoritatea cazurilor pe lucruri imaginabile concrete, cum ar fi "păduri" (V.1), "arme" (V.2), "trestie" (V.14), "flacăra" (V.14). Abstractele abia există; excepţii de la multitudinea de "obiecte" concret folosite sunt "Dumnezeu" (V.8), "doliu" (V.15) sau, de exemplu, "durere" (V.16).
Selecţia concretă a substantivelor întăreşte imaginea poemului. În timp ce cititorul va putea vizualiza mai greu "durerea", el nu are probleme de a vizualiza "armele", "sângele".
Astfel impresia pe care Trakl o transmite este mai memorabilă şi mai surprinzătoare. Verbele sunt de obicei "cele ale mişcării lente": aici nu domină mişcări rapide, repezite ca "a alerga" sau "a se agita", dimpotrivă, totul e lent, totul se rostogoleşte, ca, de exemplu, (V.4), "cuprinde" (V.4), "sfârşesc", (V.10) sau "clatină" (V.12).
Aceasta ar putea fi o caracterizare a "neopritului"; deşi se vede cum răul se scurge încet ca lava, de la distanţă, dar nimeni nu e în stare să-l oprească.
Trakl foloseşte adjectivele în abundenţă. Ele au funcţii metaforic-descriptive "tomnatice" (V.1), "aurii" (V.2), "sângerânde" (V.13), şi contribuie foarte mult la claritatea poemului. Adverbele sunt prezente doar în câteva excepţii: "liniştite", "silenţioase". Acestea două, totuşi, joacă un rol deosebit în determinarea ritmului. Pauzele care le preced dau o eficacitate mai mare enunţului, astfel când se citesc: "tăcute" şi "liniştite"; dinamica este ruptă.
Trebuie amintită aria de cuvinte utilizate de Trakl: Pe de o parte, este cea a naturii, "Pădurile" (V.1), "Câmpiile" (V.2), "Lacurile" (V.3), (V.11),"dumbravă "(V.12)," toamnă "(V.14)), pe de altă parte, a distrugereii în mod "fatal" (V.2), îi aflăm aici pe"muribunzii luptători" (V.5), sunt folosite adjectivul"mânios" (V.8), sau substantivul "durere" (V.16)). Aceste două câmpuri de cuvinte se schimbă în mod constant şi sunt interconectate, precum şi conţinutul. Astfel, imaginea naturii şi a războiului contrastează extrem!
În textele lirice, mai mult decât în textele dramatice sau epice, sunetele joacă un rol deosebit. Într-un spaţiu mai restrâns, ele îşi pot dezvolta efectul mai intens şi, astfel, devin mai vizibile.
Important în "Grodek" - de exemplu - este ritmarea dinamicii în V.15 de către o exclamaţie generată: ( "O mândru doliu! [...]"). După căderea tensiunii în V.14, ea este reconstruită aici şi rămâne în V.17 stabilă (şi în subînţeleasă).
Deosebit de izbitoare sunt aliteraţiile ("ramurile aurii" (V.11), "salutul fantomelor" (V.13)). Mai ales în V.12, efectul tonal este infailibil: "Se clatină a Suroriii umbră prin tăcuta dumbravă".
Sunetele cuvintelor sumbre aduc cu ele un suflu misterios, tăcut, fantomatic; alegerea cuvintelor ("umbra", "tăcut") se repetă. Mai mult decât atât, varietatea sincopelor inserate este extrem de vizualizată.
Aici trebuie remarcat faptul că în ritm liber nu poate fi vorba de metrică. Astfel poetul poate adapta sunetul cuvintelor prin inversiuni şi mai ales prin eliminarea vocalelor neaccentuate mergând pe duritatea consonantelor.
Prin sincopă atenţia cititorului este îndreptată asupra cuvintelor singuratic risipite: "aurii" (V.2, V.11), "vărsă" (V.9), "a lunii" (V.9), "nenăscuţi" (V.17)). Ele câştigă astfel mai multă greutate şi profunzime.
Mai mult decât atât, o serie de cuvinte onomatopeice sunt scoase în evidenţă tocmai prin sunetele lor stridente.
Deci, "răsună", în V.1 şi V.14, care are o "cerinţă pompoasă", aproape maiestuoasă, "se rostogoleşte", în V.4, care sună ameninţător, împreună cu "liniştea", în "adâncul văilor" (V.7) şi "încet" (V.14), care, aşa cum este deja descris, cauzează o întârziere sonic-dinamică ca în "întunecatele flautele toamnei" în V.14, în care cititorul îşi poate imagina zgomotul acustic de toamnă şi mai clar.
Chiar şi în limbajul pitoresc sunt caracteristici speciale. Astfel, efectul contrastant al naturii şi al războiului, prezent în întreaga poezie, este permanent scoasă antitetic în evidenţă.
Mai ales, în opoziţie, apare imaginea "soarele" care "sumbru se rostogoleşte" V.3 / V.4, fiindcă puterea soarelui şi luminozitatea lui nu radiază aici nici întuneric, nici amurgire.
În plus, numărul mare de cuvinte care descriu culorile nu trebuie trecut cu vederea, ca de exemplu "tomnatic" (V.1), "aurii" (V.2, V. 11), "albastrele" (V.3), "roşii"(V.8)," neagră" (V.10),"sângerânde"(V.13) sau "flacăra"(V.16). Ele toate sporesc imaginile şi servesc la capturarea detaliilor. Ele sunt culori puternice, expresive, care trebuie încadrate toamnei.
Cu excepţia culorii "albastru", autorul utilizează în principal "negru", "roşu" şi "aur" în diferite variante.
Dacă acest lucru poate fi înţeles ca o aluzie la culorile naţionale ale tricolorului german, este, desigur, o posibilă interpretare şi având în vedere situaţia de război ideea pare destul de plauzibilă.
Cu metaforele din V.15 ("voi de minereu altare") este schiţată o reprezentare picturală a mormintelor "morţilor pentru onoarea patriei". O metaforă similară poate fi găsită în versul 10: "Toate drumurile sfârşesc în neagră descompunere".
Peste tot apar numai nenorocirile războiului unde toţi oameni, mai devreme sau mai târziu, se vor dezumaniza, se vor nenoroci, îşi vor pierde minţile.
Sinecdoca în V.16 este, de asemenea, memorabilă. Aici "flacăra fierbinte a duhului" stă pentru întregirea întregului, pentru fiinţa umană, pentru poporul german sau chiar pentru întreaga omenire.
Iarăşi şi iarăşi natura este personificată, o modalitate de prezentare pe care autorii o folosesc în întreaga istorie a literaturii, mai ales în realism sau expresionism. Prin umanizarea naturii, Trakl creează imaginea că numai natura singură rămâne umană, prin război, oamenii însă, nu!
De exemplu, în V.1 ("păduri răsună"), V.4 ("cuprinde noaptea"), V.7-V.8
("adună" [...] norii) sau V.16 (Flacăra [...] hrăneşte").
Trakl foloseşte, de asemenea, elemente inestetice: "sumbru se rostogoleşte", în V.4 combină optica si acustica, "flacăra fierbinte" în V.16 care se împreunează, dând de asemenea posibilitatea simţurilor tactile şi vizuale de a se amesteca. S-a dovedit ştiinţific că învăţarea pe diferite canale interconectate (audio-vizuale) funcţionează mai bine decât dacă un singur simţ este activat. Cu cât mai multe simţuri sunt combinate, cu atât mai memorabilă este învăţătura. La fel funcţionează şi sinestezia. Prin conectarea diferitelor nivele de senzaţie, se poate provoca o senzaţie mai intensă şi creştere în vigoare a imaginilor.
Izbucnirea primului război mondial în august 1914 a dus la pierderi enorme. În septembrie 1914, acest lucru a fost brutal scos în evidenţă în sângeroasa bătălie de la Grodek, al cărui nume o poartă poezia lui Trakl.
Georg Trakl era în acel timp voluntar în serviciului sanitar, iar unitatea lui a fost trimisă tocmai în această bătălie. Trakl a fost nevoit, două zile şi două nopţi, să se ocupe de răniţi fără a avea posibilitatea de a-i ajuta, din cauza lipsurilor. Tocmai aceste traume trăite cu atâta intensitate încearcă autorul să le prelucreze în poemul "Grodek". Mai ales în ultimele trei versuri, incapacitatea lui de a recunoaşte un sens în această moarte colectivă devine clară. Trakl, care a avut probleme de sănătate psihică încă din fragedă tinereţe, s-a refugiat definitiv, după această experienţă traumatizantă, în lumea drogurilor şi a avut mai multe tentative de sinucidere.
La sfârşitul anului 1913, înainte de Grodek, Trakl a suferit cea mai puternică criză de viaţă prin boala gravă a sorei lui Margareta care, din acest motiv a suferit şi un avort spontan în a noua lună de sarcină.
Trebuie menţionat faptul că Georg [Trakl] şi Margarete [Trakl] au avut o relaţie, care nu mai era la un nivel pur familiar şi care, desigur, a contribuit la instabilitatea psihică a lui Trakl.
Se pune întrebarea dacă "umbra surorii" din V.12 nu este o aluzie indirectă la Margarete. Această referinţă este foarte obsedantă şi în alte lucrări ale lui Trakl, ca de exemplu în "Vinovăţia sângelui" în care el cere iertare Fecioarei Maria din cauza iubirii lor.
De asemenea, în poemele lui Trakl apar în mod obsesiv copii nenăscuţi, mai ales "nepoţi", ca de exemplu în V.17, al poeziei "Seara". Nu se poate clarifica dacă acest lucru este legat de avortul surorii sale; în orice caz, este obsesiv faptul că Trakl nu vorbeşte despre copii, ci despre nepoţi şi astfel construieşte o relaţie familiară.
În perioada expresionismului în care Trakl, pe lângă Georg Heym sau Gottfried Benn, aparţine avangardei acestei mişcări, problemele se învârt în jurul priorităţilor precum disoluţia eului, descompunerea umană în noua societate, în oraşe sau în război, ca în "Grodek".
Războiul cauzează mizeria şi moartea, precum şi dezintegrarea umană. În faţa cruzimii, precum şi a sentimentului de neputinţă, lipsa de putere şi disperarea, mulţi autori seresemnează. Amplitudinea puterii distructive a războiului li se pare mult prea vastă, prea puternică pentru a i se opune şi astfel ori se retrag, ori se autodistrug!

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Votează! | Copiază!