Pasiune

Când Orfeu lăuta atinge,
Jelind un mort în grădina serii -
Cine eşti tu ce zaci sub pomi înalţi?
Murmură jalea-n tomnatecul stuf,
Iazul albastru.

Durere, făptura subţire a pruncului
Sângerie arde,
Mamă-ndurerată, în albastră manta
Învăluind sfânta ei durere.

O, a născutului, care moare
Înainte de-a gusta ardoarea
fructului, amara vinovăţie.

Pe cine plângi sub pomi amurgiţi?
Sora, dragoste neagră
A unei sălbatice specii,
A cărei ziuă se duce pe roţi aurii.

O, a nopţilor pietate vine,
Hristos.

Ce taci sub negrii pomi -
A stelelor îngheţ de noapte,
Naşterea Domnului
Şi păstorii la ieslea de paie.

Luni albastre
Au scufundat ochii orbilor în orbite cuvioase.
Cauţi un cadavru sub înverziţii pomi
Mireasa ta,
Trandafirul argintiu
Plutind peste-nnoptata colină.

Păşind pe malul negru
Al morţii,
Însângerată înfloreşte-n inimă floarea infernului.

Peste suspinânde ape aplecat
Vede mirele: chip holbat de lepră
Şi părul ei flutură, nebună-n noapte.

Doi lupi în pădurea-ntunecată
Ne amestecăm sângele în a ei îmbrăţişare
Şi stelele speciei noaste cad pe noi.
O, ghimpele morţii.
Răposaţi ne uităm unii spre alţii pe Drumul Crucii
Şi în ochi argintii
Se oglindesc negrele umbre ale sălbăticiei noastre,
Hidoase râsete că s-au zdrobit gurile noastre.

Trepte de spini se cufundă în beznă,
Roşul de pe-ale noastre picioare
Sângele se scurgă pe ogorul de piatră.

Pe valuri de purpură
Se leagănă adormita argintie.

Acela însă fu un pom zăpeziu
La poala colinei,
Un sălbatec scrutat din răni puroioase,
Din nou o piatră amuţită.

O, lina oră stelară
A acestei cristaline linişti,
Acolo-n spinoasa încăpere
Leprosu-ţi chip de pe tine căzu.

Înnoptat răsună a sufletului cânt de coarde
Negru extaz
Plin la picioarele argintii a pocăitei
În grădini pierdute;
Şi pe spinosul tufiş înmugureşte albastra primăvară.

Sub pomii de măslini
Păşeşte îmbujoratul înger
Al dimineţii din trupurile îndrăgostiţilor.

Comentarii

Scrisă la începutul anului 1914, "Pasiune" aparţine textelor târzii ale lui Trakl, în care din cele patru teme ale morţii / dezintegrării, sora / dragostea, copilăria / aurul şi nebunia / melancolia se adună într-o chintesenţă a imaginilor, textul este de o intensitate deosebită.
Titlul conţine ambiguitatea "pasiunii" şi a "istoriei suferinţei" şi conturează programul acestui poem, care citează în primul vers un Orfeu ca figură centrală a mitologiei antice, care are destinul acestei ambiguităţi.
Împreună cu Orfeu este numit un "tu ce zaci", care reaminteşte de "Elis". Este controversat în cercetare dacă suntem autorizaţi să folosim astfel de referinţe ca ajutoare interpretative sau dacă trebuie să începem cu noua utilizare a unei imagini în contexte disparate. În manuscris contextul "nopţii tăcute" este, de asemenea, numit "Hristos".
În cea de-a doua strofă, mitul băiatului este explicit abordat. "făptura subţire a pruncului" se odihneşte în "albastră manta".
În "Vis şi înnoptare", "pruncul" în cauză este, de asemenea, numit într-o apoziţie, "un lup în flăcări".

NOTĂ

1 ORFEU - În mitologia greacă - poet şi cîntăreţ din liră (creată de zeul Hermes şi dăruită de tatăl său, zeul Apollo). Legenda spune că vrăjea cu lira sa toate făpturile, ba chiar şi pietrele. Este celebră coborîrea sa în Infern pentru a-şi învia soţia, pe Euridice, dar şi moartea sa, fiind sfâşiat de Menade. Se spune că lira i-a fost ridicată în cer de zeii Olimpului şi transformată în constelaţie.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Votează! | Copiază!