Psalm

Dedicat lui Karl Kraus

E o lumină pe care vântul a stins-o.
E o carafă păgână pe care după amiaza o părăseşte un beţiv.
E o podgorie arsă şi neagră cu găuri plină de păianjeni.
E o încăpere pe care cu lapte au văruit-o.
Nebunul a murit. E o insulă în Caraibe
Spre a primi Zeul-Soare. Se bat tobele.
Bărbaţii pornesc un dans războinic.
Femeile îşi leagănă şoldurile prin liane şi flori de foc
Când marea cântă. O, paradisul nostru pierdut.

Nimfele au părăsit pădurile aurii.
Pe străin îl înmormântează. Atunci se ridică o ploaie de lumini.
Amiaza adoarme pe asfaltul încins.
Într-o curte sunt fetiţe cu rochiţe jalnic de jerpelite!
Sunt camere pline de acorduri şi sonate.
Sunt umbre ce-n faţa unei oglinzi se-mbrăţişează.
La geamul spitalului se încălzesc reconvalescenţii.
Pe canal un vapor cu aburi duce sângeroase molime în sus.

Străina Soră apăru din nou cuiva într-un coşmar.
Odihnindu-se în aluniş se joacă cu stelele lui.
Studentul, poate un replicat, de la fereastră se uită lung la ea.
Lângă el zace mortul lui frate, sau coboară alte trepte în spirală.
În castanii maro păleşte silueta tânărului novice.
Grădina e în seară. Pe Drumul Crucii fâlfâie liliecii-n jur.
Copiii administratorului se joacă-n sus şi caută a cerului aur.
Ultimele acorduri ale unui quartet. Micuţa oarbă fuge tremurând prin alee,
Şi mai târziu umbra ei pipăie recile ziduri, înconjurată de poveşti sfinte legende

E o barcă goală care seara derivă-n jos pe negrul canal.
În sumbreţea bătrânului azil prăbuşirea omeneştilor ruine.
Lângă a grădinilor ziduri zac morţii orfani.
Din odăile gri ies îngeri cu aripi pătate de excremente.
Viermi picură din pleoapele lor îngălbenite.
Locul din faţa bisericii e sinistru şi tăcut ca în zilele copilăriei.
Pe tălpi argintii lunecă trecute vieţi
Şi umbrele blestemaţilor se ridică şi coboară spre suspinândele apele.
În mormântul său magul alb se joacă cu şerpii.

Tăcuţi peste Golgota se deschid ochii aurii ai lui Dumnezeu.

Comentarii

Aici se aude celebrul "Il y a une" din poemul lui Rimbaud "Enfance". Cu toate acestea, imaginile lui Trakl sunt diferite de cele ale lui Rimbaud.
Textul este plin de imagini, pare supraîncărcat şi puţin arbitrar în ordinea secvenţelor.
Psalmul a fost scris în septembrie 1912 pe când Trakl a locuit la Innsbruck, perioada de probă ca farmacist militar în spitalul garnizoanei. Formal, textul este structurat în patru strofe, fiecare cu nouă versuri de lungimi diferite şi fără rime. Adăugată la acestea este versul final "Tăcuţi peste Golgota se deschid ochii aurii ai lui Dumnezeu".
Conţinutul poate fi diferenţiat în patru strofe semnificative. În prima strofă este descrisă situaţia iniţială, într-o imagine dublă, din care o parte a mediului naturii care poate fi atribuită mediului natural a lui Trakl, cu locuri de refugiu precare ca "Heidekrug", iar cealaltă parte reprezintă o idilă exotică, la "Marea Mediterană", care în timpul lui Trakl nu a fost atât de aglomerată de turişti aşa cum este astăzi. Ambele imagini pot fi înţelese ca "Paradisul pierdut", a doua descrie consecinţele pierderii Paradisului. Pan, protector al turmelor şi al păstorilor cât şi zeu al destrăbălării, care se întoarce ca fiu sub formă de lucrător al ogorului.
Sărăcia se află lângă avuţie, luxul lângă epidemii - măsura justă a fost pierdută.
În cea de-a treia strofă, configuraţiile bizare ale lui Adam şi Eva includ un "cineva" şi o "soră", precum şi alte figuri ciudate care par a fi fost luate din "lada" literaturii romantice: student dublură, frate mort, tineri novici, copiii administratorul, micuţa oarbă.
Domeniile de acţiune sunt: "coşmar", "ultimele acorduri", "poveşti" şi "sfinte legende".
Cea de-a patra strofă creează apoi o dispoziţie eschatologică, cu un fundal gol, pe un canal negru, ca punct de plecare, "ruinele umane decăzute", "orfanii morţi" situaţi în grădină, îngerii având "aripi cu aripi golaşe" şi agăţaţi în vanităţi baroce "viermi de cranii".
În ultimul vers din ultima parte a poeziei, Trakl descrie o atmosferă deprimantă, cu "o barcă goală care seara derivă-n jos pe negrul canal": "prăbuşirea omeneştilor ruine", "morţii orfani" care zac "Lângă a grădinilor ziduri", "îngeri cu aripi pătate de excremente" asemenea reprezentărilor baroce (Vanitas) ies "viermi din pleoape moarte / îngălbenite". Acest lucru se referă în mod clar la o lectură în sensul conceptelor baroce "Vanitas". Acest lucru dă textului, de asemenea, justificarea "supraîncărcării" sale.
O comparaţie cu "Psalmul 120" a lui Andreas Gryphius1 nu aduce nicio clarificare suplimentară în ceea ce priveşte conţinutul, arată totuşi genul care poate fi atribuit textului lui Trakl. Este tradiţia cânturilor religioase care culminează cu invocarea lui Dumnezeu ca ultimul si singurul ajutor garantat. De altfel, această referinţă nu ar trebui să fie supraevaluată; şi Gryphius lucrează cu strofe de nouă versuri.

NOTĂ

1 GRYPHIUS, ANDREAS (1616-1664) – scriitor reprezentativ al barocului german. Poezie cu accente pesimiste şi dramatice. Piese de teatru cu caracter eroic sau religios. Comedii vitale, pline de umor.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Votează! | Copiază!