Vară

Vară

Seara tace tânguirea
Cucului în pădure.
Mai adânc se înclină grâul,
Macul cel roşu.

Neagră furtună ameninţă
Peste colină.
Vechiul cântec al greierului
Se stinge pe câmp.

Nu se mai mişcă frunza
Castanilor.
Pe scara în spirală
Îţi foşneşte rochia.

Liniştită străluceşte lumânarea
În odaia-ntunecată;
O mână argintie
o stinge;

Nici o boare, noapte fără stele.

Comentarii

Cucul este una dintre păsările migratoare care stau la baza lumii picturale a lui Trakl. Cucul este o pasăre migratoare deosebită care începe migrarea spre sud la sfârşitul lunii iunie şi, prin urmare, rămâne o perioadă scurtă de timp, aproximativ 10 săptămâni, în zona lui de procreere. El este, de asemenea, un "străin" din moment ce nu-şi cloceşte el însuşi ouăle, lăsând aceasta în seama altor specii de păsări. "Părinţii gazdă involuntari" preiau, de asemenea, creşterea puilor de cuc. Este acesta oare contextul interpretării cucului de către Trakl ca motiv de "tânguire"; în poemul lui Trakl "tace tânguirea" cucului. Vrea Trakl oare să sugereze că cucul a plecat deja - sau doar că nu lasă să se audă chemarea lui? Interpretarea din urmă pare mai posibilă, deoarece comportamentul migrator al cucului a fost descoperit abia în ultimele decenii şi a dat naştere, la începutul secolului al XX-lea, multor mistere şi prejudecăţi. Strigătele cucului au fost înţelese în cultura populară ca un oracol - astfel, cucul tăcut, la Trakl, este de asemenea interpretat ca un oracol tăcut, care refuză să ofere informaţii despre viitor.
Tăcerea cucului corespunde unei lumi a plantelor, care pare a se apleca, "mai adânc" decât cerealele şi macii (în vânt). La toate acestea se adaugă o stare de furtună întunecată, ca liniştea înaintea furtunii, frunzele castanilor nu se mişcă iar în ultimul vers citim în mod explicit "nici o boare". "Nu se mai mişcă frunza" nu indică o condiţie anterioară în care vântul nu ar fi bătut, în care cerealele ar fi fost verticale şi unde s-ar fi aflat cucul. În acelaşi timp, există o durată nedeterminată în starea actuală de tăcere şi imobilitate, un aspect de finalitate - întărită de "Vechiul cântec al greierului /Se stinge pe câmp". O singură mişcare puternică descrie poezia: "Pe scara în spirală / Îţi foşneşte rochia". Dar această mişcare rămâne în afară, departe de poezie, care continuă cu "tăcere", ""În odaia-ntunecată".
Un paradox ciudat de timp produce o stare de iritare. Lumânarea este în acum aprinsă şi în acelaşi timp a fost stinsă.
Poemul a făcut parte din volumul "Sebastian în vis" şi faptul este dovedit doar de manuscrisul trimis la editura Kurt Wolff, pe data de 06 martie 1914.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Votează! | Copiază!