Cântec de noapte
A suflării nemișcare.
Un chip de animal
Încremenit de-albastru, sanctitatea lui.
Imensă e tăcerea-n piatră;
Masca unei noptatice păsări. Blajin triplu acord
Se contopește-ntr-unul. Elai!
Chipul tău Se-nclină mut peste-albăstriile ape.
O! Voi liniștite oglinzi ale adevărului.
Pe singurătatea tâmplei de fildeș
Răsare palida reflexie a căzuților îngeri.
Comentarii
Trakl nu este "poetul nopții" chiar dacă așa o vrea "clișeul"! Atât seara cât și dimineața apar preponderent în poeziile sale. Crepusculul este motivul de bază a celor două din urmă (apus/răsărit). Totuși avem aici un "Cântec de noapte".
Poemul începe cu "suflarea" (divină), respirația e încremenită în lut (piatră), aici începe istoria omenirii. Această interpretare poate părea a fi prematură, dar "nemișcarea" indică în mod clar acest lucru.
Trakl, chiar dacă a întrerupt școala, avea o cultură umanistă profundă și diferențiată. În "inventarul" ei este inclusă și doctrina aristotelică a "nemișcatului Dumnezeu" ca "primul mișcător", primul care a pus cerul și pământul în mișcare. "Un chip de animal/ Încremenit de-albastru" devine lizibilă ca o interpretare extrem idiosincratică a doctrinei lui Darwin despre descinderea omului îmbinată cu povestea biblică a Creației Divine.
Acest om se transformă la Trakl într-o "nemișcare", ca și cum aceasta ar fi cea mai înaltă formă umană de a se apropia de chipul și asemănarea cu Dumnezeu, "tăcere-n piatră", "mască". Caracteristica acestei poezii este, în mod cât se poate de vizibil, "nemișcarea".
Imobilitatea lui Dumnezeu pare să se reflecte în "încremenirea" celei mai înalte creaturi ale sale, modelate după chipul și asemănarea Sa. "Singuraticul", omul în oglinda adevărului, este marcat de "temple de fildeș", o imagine statuară. Dar această asemănare este în mod clar ruptă. O altă imagine intervine, imaginea lui Narcis1 care se uită la sine în luciul apei și se îneacă în dragostea pentru sine însuși. Dar Trakl se referă
oare Narcis? El numește personajul "Elai", (fata din măslin) care este o figură antică grecească a fertilității. Din numele acesta se pot forma atât "Elis", cât și "Elai". În ebraică "Eli" înseamnă "Dumnezeul meu".
"La fel ca imaginile în oglindă" (Spune Rilke despre ciclul de poeme "Sebastian în vis") "curge această poezie"; deci nu Dumnezeu apare în ultima strofă, ci "reflexia îngerilor căzuți"!
NOTĂ
1 NARCIS personaj mitologic, un tânăr frumos, fiul al nimfei Liriope și al râului Cephios. Respingând dragostea nimfei Echo, zeița Nemesis îl pedepsește ca văzîndu-și chipul într-un izvor, să se îndrăgostească de propria imagine și să moară de durere că n-o poate atinge în oglida apei.
poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.