Treziţi-vă, români!

Tristeţea se revarsă înlăcrimând pământul,
Cu lacrima ce-o plânge un cer însingurat,
Căci am uitat iubirea şi am uitat cuvântul
Ce ne-mplinea simţirea şi ca fraţi ne-a legat.

Se-agită marea, munţii, râuri doinesc a jale,
Pădurea-i despletită, câmpia s-a uscat
Căci mâinile unite nu mai găsesc o cale,
Să rămână-mpreună, la fel ca altă dat'...

Se răsucesc străbunii sub glia-nsângerată,
Că le-am uitat povaţa, lăsându-ne-nvrăjbiţi,
Şi-o mâna pe-alta ceartă, uitând că altădată
Cu dragoste s-au strâns, ţinându-ne uniţi.

De ce lăsăm minciuna să şadă între noi?
Şi cu-a lor vorbe hoţii, să ne învrăjbească?
De ce răbdăm tăcuţi zbătându-ne-n nevoi
Ca alţii-a noastră soartă să ne-o hotărască!?

Haideţi cu toţi astăzi, cât încă mai e vreme,
Să ne luăm de mână şi-n suflete uniţi,
Să ne alegem soarta, făcând a noastră vrere
Să scuturăm povara ce ne ţine-adormiţi!

Ridică-te române, precum ai tăi străbuni!
În dragostea de frate sădită e tăria,
Alungă din spinare o şleată de nebuni
Şi apără-ţi pământul cu nume ROMÂNIA!

O ţară-avem, doar una! Ne-o deteră străbunii,
Cu munţi, păduri şi ape, s-o ducem mai departe
Cu Dunăre, şi mare, că nu-i doar pentru unii!
Treziţi-vă, români, să facem azi dreptate!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!