Ştiai că lupii ucid de plăcere?

Când doar copitele
nisipul fin al plajei
îl mai aruncă-n mare
şi-un soare desuet
discret îmi bate-n geam,
păscută-s de nesomn
şi în cenuşă,
amurgul clar îmi dojeneam.
Un lup stingher
clar, colţii şi-i împlântă
în visul meu
care-şi îndreaptă paşii
spre niciunde,
şi în durerea umbrei
ce avid mă soarbe
nisip de plajă,
pe veci voi rămânea!
În tropot viu,
şi-n colţ de lup
mă regăsesc,
când umbra mea
cu umbra clar-a nopţii
pe veci se înfrăţesc.
Ştiai nesomn
că lupii ucid de plăcere,
strigoi ai nopţilor
îmbrăţişându-mi calea,
când anii în păr
zăpezi îmi alburesc?
Am împletit barba colilie a sălciilor,
ştiind că lupilor nu le place oglinda.
Le-am plecat faţa
spre luciul sidefiu al apei,
apoi le-am croşetat cămaşă
din limbi de clopot şi depărtări.
Lup după lup
intră unul în altul,
când pe ultimul rămas îl privesc,
constat cu stupoare
că sunt chiar eu.
De necuviinţă
mă închid singură în clepsidră
şi încep să curg,
râu de lavă
la trecerea anilor.
Pot fi o piatra cuminte
aruncată pe luciul apei
să-i tulbur oglinda
şi în loc de lup
mă văd mugure,
mă împerechez,
mă înmulţesc
şi nasc.
Bătută de vânt
mă las strângându-mi zăpada în pumni,
bătătorind un echilibru
nesigur uneori!

poezie de Rodica Cernea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!