M-arunc în mare...
Ochii mei licăresc mai mult,
din nou viața grea eu o ascult,
nu mai vreau nici un gând,
că mă face ca totul să vând.
Să vând visele, speranțele,
să-mi vând și frumusețile,
s-ascult vrăjitoarele cu vrăjile
și demonii cu dezmățurile.
Din nou m-arunc în mare
și văd stânca rece și tare,
aș vrea din nou la înălțime,
dar nimeni nu mă ține.
Acum totul din nou mă doare,
și privesc stelele în zare,
iar acum năframa-mi cade
și văd viața mea cum scade.
poezie de Eugenia Calancea (17 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre înălțime
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre stânci
- poezii despre stele
- poezii despre ochi
- poezii despre gânduri
- poezii despre frumusețe
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.