Instinct primar
ploaia - omul care-și pierde echilibrul
în fața unei boli autoimune,
sfârșitul nu este cum ne-au spus la triaj,
Șambala, Șeol sau Infern, totuna,
dacă trebuie să ne lăsăm hainele la intrare.
nu credeam că o pasăre s-ar putea încurca
în picioarele noastre,
iubirea se auzea, plâns de copil
între pereții unei cușete de noapte,
trenul nu oprea niciodată
de parcă i-am fi uns osiile,
trupurile noastre se lăsau bucuroase în puterea
plăcerii de-a nu refuza
dragostea pe calea ferată,
seara apăreau licurici,
șerpi se strecurau printre lucruri,
trecem de viața cu numărul șapte
în care trebuie să plătim ce-am iubit la întâmplare
până dimineață,
lunii îi crescuse un sân
poezie de Dan Petruț Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre vestimentație
- poezii despre șerpi
- poezii despre viață
- poezii despre trenuri
- poezii despre timp
- poezii despre sfârșit
- poezii despre seară
- poezii despre religie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.