XXX
Roua se prelinge de pe umerii tăi
pe rădăcinile mele însetate.
Pe o colină e un foc de tabără:
flăcările dansează
și ne cheamă în șoaptă numele,
arată spre noi
și trimit scântei spre chipurile noastre.
Ne spunem da
în dansul flăcărilor fără regret.
Roua continuă să cadă domol,
dansul flăcărilor e tot mai înviorat
de sufletul tău.
Ne spunem da
de la răsărit până la asfințit.
Și după aceea.
poezie de Gabriel Hasmațuchi din Noduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre foc, poezii despre dans, poezii despre suflet sau poezii despre rouă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.