Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Grota suferinței

Mârșavă dezamăgire,
cum mă acaparezi în mrejele tale
pășind vicleană pe clapele sufletului meu
înrobit de amintiri.
Mă împuști cu fulgerele ochilor tăi,
irișii gloanțe sfârtecând oazele mele de lumină,
lăsându-mă să orbecăi
pe meleaguri de dor și de jale.
Vocea suferinței îmi urlă
până în străfundul inimii
împroșcându-i cu venin vitraliile purpurii.
Of, iubite,
cum îmbălsămezi sentimentele
și le conduci pe ultimul drum
cu o grimasă morbidă.
Ghilotina vorbelor tale
îmi sfarmă orizontul speranței
cu încrâncenare.
Nebun din dragoste,
ascunzi în faldurile vremii și ale vremurilor
fărâmițele unei povești de iubire
de mult apuse.
Te-ai înveșmântat în roba deznădejdii
și ai plecat tropotind
într-un ritm cadențat
pe lespezile mizere ale universului deșucheat.
Vistieria sufletului tău a sărăcit
din cauza mândriei,
a orgoliilor și a principiilor tale
obsesive și prostești.
Ești condamnat să plătești
cu ani grei de temniță sufletească,
răsplată pentru fărădelegile meschine
cu care mi-ai murdărit sufletul
și mi-ai otrăvit iremediabil viața.
Mi-ai sechestrat gândurile rebele și copilărești
ancorându-le strașnic cu lanțuri grele,
atât de grele,
încât pământul nemilos mă acapara
în adâncimile-i lugubre încet, încet.
Ai pus botniță vorbelor mele mieroase de dragoste,
făcându-le prizonierele nemerniciei tale.
Am scormonit cu degetele-crengi pământul,
cerul și marea
în încercarea disperată de a mă elibera,
dar osânda era mult prea grea
și nu puteam deznoda de una singură
ițele cosmosului.
Treptat, m-am resemnat
și mi-am acceptat căderea
în grota suferinței în care,
fără tăgadă, m-ai aruncat.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
calendarNu este introdusă data nașterii pentru Maria-Magdalena Stan. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook