Poezie-jurnal

Când Dumnezeu a vrut să fiu,
Pe lumea asta - fiinţă,
M-a hărăzit, poem, să scriu,
Cu-a inimii peniţă,
Şi-ntr-o primă zi de Mai,
Plângând, şi fără nume,
Mi-a dat o cruce de "cărat"
Şi o soartă... anume.

Crescut-am ca orice copil,
Cu doi părinţi la masă,
Însă, când alţii se jucau,
Eu lăcrimam prin casă.
Aveam păpuşi, şi mari, şi mici,
Bombonele, jucării,
Dar nimic nu-nlocuia,
Acea... joacă de copii.

Din când în când, mă vizitau,
Prietene, vecine,
Şi între cei patru pereţi,
Copilăreau cu mine...
Trăiam la bloc, etajul doi,
Cu balconul pe spate,
De multe ori stăteam acolo,
Gândind... nenumărate.

Eram copil, dar îmi puneam,
Întrebări "de om mare",
Realizând că nu prea am,
"Viaţă" în picioare...
Păşeam greoi, sprijin având,
Pe tata şi pe mama,
De mână cu ei, amândoi,
Aşa mi-am trăit drama.

Mulţi hlizeau, fără tăgadă
Şi m-apostrofau "Blestem!"
Atuncea am învăţat,
Răutatea s-o fac ghem,
S-o arunc cât mai "încolo",
Să nu-mi pese, să n-ascult,
Gura lumii nu gândeşte,
Atunci când vorbeşte "mult".

Prin spitale petrecusem,
Şi lăsasem saci cu bani,
Nouăştrei' - douămiiunu',
Aproape vreo zece ani,
Şi încă un an, departe,
Până în douămiipatru',
La străinul ce huleşte,
Dar el este mult mai acru...

Încercând cu cadrul, cârja,
Operaţii, RMN (Remene)
Ghetă ortopedică,
Analize şi-atele...
Toxine-n muşchi-injectate,
Miros de dezinfectant,
Străbătând al vieţii drum,
Mai mult în scaun rulant...

******

Când Dumnezeu a vrut să fiu,
Pe lumea asta - fiinţă,
M-a hărăzit, poem, să scriu,
Cu-a inimii peniţă,
Şi-ntr-o primă zi de Mai,
Plângând, şi fără nume,
Mi-a dat o cruce de "cărat"
Şi o soartă... anume.

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!