* * *
un bar gol.
un scaun.
nicio sticlă care să îți contureze umbra,
care să îți îmbrace uscăciunea.
te simți patetic,
ca o poșircă în mâna unui general,
ca un tigru în mâna unui vegan ipohondru.
îți vine să îți iei luna în cap și
să te arunci în primul cer pe care-l găsești liber.
lumina aștrilor parcă atârnă de un fir de ață.
neoanele îți sugrumă tăcerea.
inutilitatea vorbește în ține.
te umilește/
nu trebuie să pupi picioare pentru a fi umilit,
trebuie doar să vezi nisipul zburând
iar tu rămânând tot acolo îngropat de propriile castele.
poezie de Emanuel Pătrășcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Emanuel Pătrășcioiu. [Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre vorbire
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre tigri
- poezii despre picioare
- poezii despre nisip
- poezii despre mâini
- poezii despre castele
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.