Memoria iubirii

pierdusem ultimul tren al amurgului
ce era colorat în iluzii deşarte
l-ai ancorat în gara anotimpului tău
iar eu strigam!
eşti fântâna ce ninge fulgii infernului
ce mă vor spânzura cu o pâclă noroioasă
de zorii propriului anotimp

între timp
peronul era un furnicar de trăiri
se auzea prin portavocea vieţii
o pianină
cu sunete lungi şi buiestre
ce-mi atingeau cu tandreţe timpanul sângelui

degeaba!
era târziu şi era iarnă
copilul din tine uitase jocul
odată cu pierderea memoriei iubirii
dincolo de anotimpul verdelui...

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!