Plopul de la malul gârlei
M-am depărtat de casa părintească,
De satul drag cu iarbă albăstrie,
În șușote vrea plopul să foșnească
Tristețea mamei ce-o păstrează vie.
Luna pornește cu pasul ei mărunt,
Alunecă sclipind pe luciul apei,
A nins cu floare de cais, părul cărunt
S-a revărsat încet în barba tatei.
Voi, cei de-acasă, strângeți plopu-n brațe
Și sărutați-i frunza ce-o să cadă,
N-am să revin că timpu-o să mă-nhațe,
Mă duce-n iarna plină de zăpadă.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zăpadă
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre tată
- poezii despre sat
- poezii despre păr cărunt
- poezii despre păr
- poezii despre mamă
- poezii despre iarnă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.