Prelegerea toamnei

O, toamnă, cum ştii ochiul a seduce
Cu flori ce au trecut de recele chemări
Şi au pornit prin timp a readuce
A doua înflorire... peste aşteptări.

Şi cum trezeşti în noi a dorului căldură,
Chemându-ne pe alei, bătătorite-n doi,
Când braţ la braţ, îngemănaţi într-o făptură,
Nici vântului nu-i scurgi suflarea între noi.

Lipeşti de suflet ochii largi de frunză,
Cu vise cerci a ogoi melancolii în noi
Şi ne îngropi în dimineţi cu linişte ursuză,
De zbuciumul ce vrei a-l stăvili cu ploi.

Îmi place miezul tău de-nţelepciune,
Dai soarelui răgaz destul a încălzi,
Tai sufletului spor de-amărăciune
Şi ca pe-o floare-l mâni spre a iubi...

Şi preţu-i de nimic, să-ţi ascultăm prelegeri,
Căci timpu-i fără timp, ne aparţin alegeri...
Înalţă-ne din griji, plină de vis, aripa
Şi, binecuvântată, ne-ţine-n zbor nou clipa...

... cu noi splendori se-mbracă ochii dimineaţa,
ce toamnă specială mi-a dedicat iar viaţa!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!