Satiriazis
Dragă, ți-am scris igienic pe fila albastră ca metilul
Dar văd ca amorul meu e rupt în cocoloașe urinate
De-un derbedeu ce și-a găsit sub geamul tău azilul
Și simt pe inimă o stâncă iar cervicala mi se zbate.
Precum un sedentar ce a scăpat din lesa conjugală,
Văzând cu țârâita ai tăi nuri mi-am făurit speranțe
Că te voi poseda în fel și chip pe-o vreme estivală
Dar toate visele au ajuns să fie tomnatice restanțe.
Pândeam în serile cu lună ascunsă în voal de nori
Cum după diafanele perdele în lascivul dans glisai
Spre-un oriental covor împodobit cu delicate flori
Și-n suflet de sultan fără harem tornadele stârneai.
Întrezăream sâni fermi eliberați din cupe de mătase
Cum tresăltau nedezmierdați în păgânească unduire.
Lansând spre amorez imaginar ocheade languroase
Între senzuale coapse tu lăsai vederii femeiasca fire.
Acum fiind obsedat în insomnii de trupul tău divin
Hălăduiesc cu arzătoarea fantezie în pervers sonet
Sperând să-mi curmi impresionată diavolesc suspin
Când vei dori să-mi simți unealta hămesită de poet.
poezie de Adrian Tarita
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre tornade
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre sâni
- poezii despre suflet
- poezii despre stânci
- poezii despre senzualitate
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.