Tinereţea e o stare a spiritului, bătrâneţea o alta...

Copilă fiind, mă întrebam obsesiv:
de ce bunica are fire albe
şi atât de multe şanţuri pe faţa-i cea blajină?
mi-am făcut curaj şi am întrebat-o
iar baba mi-a răspuns zâmbind:

,,—Dumnezeu a pus toată inocenţa lumii pe chipurile pruncilor
iar bătrânilor gârbovi toată povara lumii
fiecare fir alb creşte un copac
o casă ce se ridică spre înalt
un copil ce-nvaţă să umble
un lan de grâu pentru pâinea de mâine.

— Draga mea, despre şanţuri e un pic mai complicat
sunt plânsul femeii, al omenirii...
fiecare şanţ va purta în el urmele tectonice ale unui plâns de stea
ale unui suflet pribeag prin spaţiu şi timp
plânsul va aduce bătrâneţea ca stare a fiinţei...''

Mi-am dorit să fac o vrajă de miere
pentru a nu învăţa plânsul
voiam să rămân mereu copila-fluture
să dau un şut mingii numite viaţă
să stau întinsă pe spate în iarba violet a trăirii
să-mi închipui că pot să ascund soarele după umbra tălpilor mele albastre
n-am vrut să îmbătrânesc, zău, dar am învăţat plânsul.

Mi-a fost predat în paşi de vals
ai metaforei lunii pictate pe pagina sufletului
de-o stea în vara albastră a şoaptei vieţii
dăruindu-mi elixirul vieţii mele
trăirea, slova şi credinţa
şi-am înţeles atât de târziu că:
tinereţea e o stare a spiritului, bătrâneţea o alta....

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!