Deșertul din noi
Mereu am crezut că deșertul e afară
și se plimbă tumultuos
pe aleile lumii
printre neizbânzi, răni și războaie pierdute
într-o iarnă a sângelui absolut
ce curge prin arterele apelor tulburi ale omenirii.
Apoi, într-o zi însă am înțeles
probabil amețită de zenitul prăbușirii
că deșertul e-n noi, acolo-n sufletul nămiezii,
iar deșertul din noi
e pictat atât de frumos
de obsesiile, nălucirile, visele noastre
în ceasul subconștientului
din aripile plumbuite de gerul vieții.
Amețită de amăgitoarele erguri diafane
m-am retras mai adânc
în oaza curmalilor timpului
lipindu-mă cu spatele de zidul plângerii,
invocând soluția defensivă:
Lacrima învinșilor,
cuceritori ai Everestului vieții...
poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ger
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre suflet
- poezii despre subconștient
- poezii despre război
- poezii despre plâns
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.