Toamnă, te adun din lut
Toamnă te adun de jos,
Îți șterg lacrima duios,
Șiruri lungi de castaniu,
Galbene și-n ruginiu,
Și cert vântul supărată,
Că-mi goli pădurea toată.
Printre neguri și pustiu,
Te adun din pământiu,
Cert și bruma de pe flori,
Îmi cer vraja de culori
Ce îmi bucura privirea,
Da cunosc împotrivirea.
Sar văpăi din ochii tăi,
Când te salt din luturi, văi,
Din mormane de frunziș;
Și mă pun și-n curmeziș
Să-ți alin chipul de fată,
Când caldă, când frisonată.
Te ridic din râuri reci,
Te usuc printre poteci,
Îți șterg ceața de pe ochi,
De pe chipul bazaochi,
Ce era vesel odată;
Și-ți spăl poala întinată.
Din dumnezeiescul plai,
Te adun cu mult alai,
Îți răsfir șuvițele,
Îți repar altițele,
Și de-aveam un strop de rouă
Ne spălam în ea, noi două...
poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre văi
- poezii despre vânt
- poezii despre toamnă
- poezii despre supărare
- poezii despre râuri
- poezii despre rouă
- poezii despre păr șaten
- poezii despre păduri
- poezii despre lut
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.