Intermitent

lumina pe intermitent
sistemul meu nervos periferic funcţionează perfect

la intrarea în oraş pare linişte.

toamna a răpus mişcarea involuntară a oamenilor
merg pe străzi necunoscute pentru prima dată

şi e atât de pustiu
e frig şi e ceaţă ca-n poemele lui bacovia.

tu pe bancheta din spate încă zâmbeşti
suntem singurii care am rămas în zona asta
curăţată de deratizatori.

nu simt nici furnicături în degete nici vreo amorţeală
doar un sentiment de eliberare.

apoi simt teama că nu vom putea supravieţui singuri.
oraşul e plin de şobolani
îi vedem cum încearcă să se urce pe capota maşinii
pe geamuri

şi ştim
asta e imaginea lumii care a fost exterminată.
mii de animale abandonate în cuşti.

semafoarele merg în gol
şi la fel şi noi după ce trecem de ele

ne izbim de un zid care apare brusc în faţa noastră
şi ne trezeşte la realitate.

cineva scrie în creierele noastre cu markere roşii
ceea ce trebuie să simţim mai departe.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!