Pelerinaj la mormântul de apă

(recuperarea limbajului ancestral)

să-mi sfărâm gleznele de stele devenea un fapt comun care nu merita consemnat mamă
croşetai placidă la gura sobei o pereche de ciorapi
pe care nu-i va încălţa nimeni
ochii mei orfani făceau culcuş fulgerelor
surori de vreme ploioasă
priveai mirată mamă epavele de pe ţărmuri uitate sau iertate de-un potop anonim
eu număram catarge şi mareele din palmă

mi se părea straniu că n-am sângerat împreună pe-acelaşi gând niciodată

spate în spate
rulam găuri negre memorii uscate ce ne-atingeau diferit
Noul Testament încă nu-şi desferecase coperţile
pluteam sincopat printre escroci şi presupuşi sfinţi şi nici o credinţă nu ne lega în aceeaşi tâmplă

deşi îţi umpleam buzunarele cu ancore sufletul tău rămânea pe afară

n-ai palpat mamă nici mările pe care le găzduiam în coapsă
nici plugurile care tăiau adânc lutul cuvântului
sunam vânturile până îmi sângerau buzele
nu mai conta prea mult că ne-au fost devastate speranţe
de ploi acide

n-am avut milă de numele plin de rădăcini putrede
pline de seminţe mi-s văzduhurile combustii solare îmi leagă arterele
gravitaţia e atât de fragilă în tălpile mele
că aproape îmi sparge pocalul

risipită-ntre stele
tu croşetezi mai departe printre ochiuri alunec fără de urmă
şi vorbele noastre crapă de gol

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!