E scris în gene
"Sunteți dumnezei, toți sunteți fii ai Celui Preaînalt."
și degetele mele de copil frământau lutul. în van. păpușile mele crăpau
sfărâmându-se la prima clătinare a credinței și la prima boare
iar lacrimile mele adânceau neputința și moartea
apoi degetele mele au prins a desluși gânduri silabisind
și zilnic făceam transfuzii sibilinice buchisind
dar cuvintele-și luau zborul, roi de albine în căutarea sufletului
și ochii mei se scurgeau tăcuți în noaptea uitării
Dumnezeu e un Domn al iubirii, al dăruirii, al uitării și-al iertării
eu nu-s decât un om. ceea ce primesc nu pot dărui, ceea ce-mi doresc nu primesc
memoria mea selectivă mă scoate de pe făgașul uitării plin de iubire
iar iertarea mea e doar o poveste. un ram desprins, uscat și aruncat în valuri
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre iertare
- poezii despre zbor
- poezii despre uitare
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre religie
- poezii despre păpuși
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.