Când ai spus tu, nu se poate
(Oglindiri în clipa lungă dintr-un gând căzut din lună)
Motto: "Fă bine și aruncă-l în drum pentru că nu știi când îl vei găsi"
(proverb armean)
1.
Spune tu că știi ca mine
Ce e rău și ce e bine
Cum țintise Delianul
Punctul despicat în anul
Când, din graba ei, o clipă
Se lipi de Infinit
Luna a rămas gravidă
Și povestea s-a sfârșit...
2.
Tu văzuși într-o oglindă pusă-n colț să nu se vadă
Cum stau clipele-n clepsidră așteptând pe rând să cadă
Prima zicere albastră, dintr-o zi de luni,
Cu fereastră roșie,
într-o pictură cu rochie
Lume multă pe faleză cu actori ieșiți din piesă
Cu regina, o metresă, plimbând o cățea în lesă
Nu departe de casino, Ovidu și prietenii săi
Într-o ceartă cu jandarmii în drum spre vernisajul
Oglindiri și iubiri
Lui Vinicius îi scăpă o înjurătură
Suficientă cât să-nceapă o întreagă tevatură...
3.
Oglindiri în clipa lungă dintr-un gând căzut din lună
Într-un punct de la răscruce unde vine și se duce
Valul vorbei de pe mare ce se sparge lângă dig
Unde crește stuf albastru și se-nsoară Pipirig
Tipitina potrivește întrebarea fără rimă
Și pescarul descâlcește firul lung de la meșină...
4.
- Ce faci acum?
- Un scenariu, o scenă și-o dilemă.
- Mă plimb printr-un vers cu ceva ce nici nu pare, dar apare pe cărare.
- Fă-ne o fotografie.
- Spune-mi un număr.
- Șapte.
- Șapte nu-i față de zar.
- La mine este.
- Nu se poate.
- Ba se poate.
- Zarurile spun altceva.
- Din hazard se naște un fel de ordine.
- Când ai spus tu, nu se poate, nu era posibil doar atunci sau niciodată?
- Taci, ascultă și vezi oglindirile...
5.
uite-așa se plimbă-n mine câte-un cântec de uitare
și mă ține zi și noapte, lângă munte și la mare
iar din toate câte-s spuse mai rămâne-n Infinit
floarea florilor de rouă și Iubirea de iubit
că oricât ar fi ea, Marea, și tăcerea unui munte
tot rămâne Ea, cântarea, și lătratul unui câine
care vine după mine și mă latră să-l iubesc
să-i arunc un băț departe să-l găsească-n vis lumesc
eu când zic că-n mine-i cântec și-i cântare și-i uitare
sunt atins de Infinitul dintr-o insulă din mare
cu cărare-n vârf de munte, cu cascadă și izvor
unde plopul încă crește și se leagănă de dor
ai văzut ce oglindire stă în clipa ce-a căzut
dintr-un răsărit de lună în cetatea ce-a crescut
dintr-un țărm bătut de vânturi și crestat de surpături
și un măcieș cu floarea din sămânța de spărturi...
6.
Într-o coloană fără sfârșit
Tu ciopleai scara spre cer
O scară dublă precum Scara lui Leonardo
Pe care urcau și coborau arcașii lui Xerxes
Cum o făcuseră cândva, la Salamina
Ceasurile lui Baruch Elton intraseră-n oglinda din cancelarie
Hrănindu-se cu orele mele de meditație
Cronofage și arcofage-n pendulul de la Zorile
Lăsat amanet de sculptorul Holuță
Colecționarului Ionel Mătăsăreanu...
poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre iubire
- poezii despre câini
- poezii despre zaruri
- poezii despre tăcere
- poezii despre poezie
- poezii despre muzică
- poezii despre infinit
- poezii despre flori
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.