Adevărul despre monștri
Adevărul este acesta:
fiecare monstru
pe care l-ai întâlnit
sau pe care-l vei întâlni
a fost cândva o ființă omenească
cu un suflet
tot atât de delicat
ca lumina
sau mătasea.
Cineva a furat
acea mătase din sufletul lor
și i-a făcut
ceea ce sunt.
Așa că atunci când
vei vedea iarăși un monstru
amintește-ți de asta.
Nu te teme de
lucrul din fața ta.
Teme-te,
mai degrabă,
de cel care l-a creat.
poezie de Nikita Gill, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.