Femeia subțiată de ploaie
Degeaba vreți să mă convingeți de contrariu,
fără ospețele care întorc lumea pe dos
când timpul face cute și se scutură de ele,
diminețile vor sta cu soarele pe masă
și primăvara nu mai pune nume verdelui,
lasă un foșnet pe buzele vântului
de boarea iubirii ispitește tot mai frumos
femeia subțiată de ploaie
și o împlinește la fiecare atingere.
Amiaza vicleană și fierbinte
își face plinul cu odihnă și vorbe de duh,
iar umbra se îmbracă cu fibra frunzei
și seara sosește c-un crepuscul vâscos
ce curge cu miere în culori de sânge.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre verde
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre seară
- poezii despre primăvară
- poezii despre ploaie
- poezii despre odihnă
- poezii despre miezul zilei
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.