Totul este foarte normal

În fiecare dimineaţă,
o femeie frumoasă vine spre mine
şi îmi toarnă cafea,
ştergând masa cu o cârpă galbenă,
verde sau mov,
în funcţie de anotimp (şi de dracii pe care
îi ţine în poşetă, la îndemână).

Eu mă prefac că nu văd,
când se apleacă şi mâna ei brună ca ciocolata
lasă în aer uşor o dâră de zahăr.

Ea e sora mea, Nefertiti, regina,
iar eu, Akhenaten, mirele şi, tot eu, fratele.
Dar degeaba ţes în minte vorbe ciudate,
ea, practică foarte, întreabă mereu:
- Ei, ai terminat de băut?
Cât e ceasul, băiete?
Ţi s-a terminat tura, frumosule?

Atunci ştiu că e nervoasă şi zic:
- 9 şi 59 de minute şi 59 de secunde!
Sau: Ai dormit rău? Ai văzut iar stele verzi pe pereţi?
Sau (asta o păstrez să o înfurii): Ţi-a murit azi-noapte pisica?

Dar când o văd obraznică şi absentă,
şi egoistă cum numai femeile noastre pot fi,
ştiu că îi e frică de moarte, sora cea mare,
şi o îndemn să ia un covrig
sau o bucată de pizza.

Pentru că, dacă ţi-e frică sau dor, pizza face minuni
şi nimic nu se compară cu un frate
care, când pleacă la căsăpit sclavi pe plantaţii,
îţi scuipă întâi în sân să treacă deochiul.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!