Nu e cine ştie ce

tata urs, mama urs, bebe urs, privesc strachina pe-ascuns
şi-ar încerca pe o gheară dacă mierea e uşoară

uriaşul peşte-albastru a ieşit din lac măiastru
şi-a-înghiţit nemestecat lacul cel întunecat
şi nu ştie ce să facă prin poiana asfaltată

o floare udă pân-la piele îşi pleacă pletele înmiresmate
şi iarba se ridică în picioare ca să-i ia roua din spinare

două raze cad pieziş. ele nu ştiu de unde vin şi unde se duc
fiecare cu frunza ei se lasă răpită spălând petece de-întuneric
şi când se-întâlnesc, se strâng ca marginile unei răni cusute

un detaşament de fluturi s-a rătăcit în noapte-adâncă
fără să ştie că lumina le va fi potecă şi mormânt

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!