Ultima rugăciune
Mă tem că ultima ta privire
va fi prima rugăciune
rostită în taină
la fiecare intrare în
catedrala amintirilor.
Îmi port mantia
gândurilor cu tine
prin același ținut pustiu,
căci aici,
doar liniștea ta
mă poate hrăni -
mă poate zdreli.
Voi păstra ultimul tău chip
cu veșmânt de fericire
ca singura icoană
făcătoare de minuni -
de minuni...
și așteptări -
de minuni,
de speranță
și doruri neprihănite.
poezie de Antonio Ciprian Corneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre religie, poezii despre icoane, poezii despre gânduri, poezii despre frică, poezii despre fericire, poezii despre dor sau poezii despre amintiri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.