Iarnă străină

Aş vrea să plec din iarna prea străină,
Dar sunt cuprins de lacrimă şi gheaţă,
Singurătatea-n soartă e rece şi haină,
În gheare fără milă pe dată mă înhaţă.
Ascult cum bate vântul şi şuieră la geam,
Necruţător îmi culcă simţirea la pământ,
Mă simt al nimănui şi vlagă nu mai am,
Doar viscolul aud şi-un nerostit cuvânt.
Neputincios păşesc în colţul fără umbră
Şi ochii mei se-nchid cu gândul la visare,
Mă rog fără cuvinte să piară teama sumbră,
Ca eu să pot zbura spre dulcea depărtare.
Purtat de-un înger alb sunt în ajun acasă,
Miroase a cozonaci şi-a cetină din munte,
Pe maica o zăresc punând colaci pe masă,
Un coş cu mere roşii şi nuci, să fie multe.
Tăicuţa se preumblă prin casa-nmiresmată
Nerăbdător să-i vină copiii toţi şi fraţii,
E primitor şi vesel de i-ai bătut la poartă,
Îi place, apoi să plece la colindat pe alţii.
Dispare visu-ndată şi mă trezesc buimac
În camera pustie cuprins de dor şi frig,
Cu fruntea la pământ suspin încet şi tac,
Apoi cu năzuinţă pe Domnul meu îl strig.
O, Bunule Iisus, sunt doar un biet pribeag
Înstrăinat şi singur prin lumea ciocoiască,
Te rog cu umilinţă, du-mă pe-al meu meleag
Să fiu de sfânt Crăciun la masa părintească.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!