Fiica rătăcitoare

Cum doar adâncul poate sta-n adânc-
şi-aripa poate încăpea-n aripă,
în faţa VEŞNICIEI glas arunc -
ca-fiică-a ei, întoarsă din risipă:
.

"Mă recunoşti, tu MAMĂ a tăcerii
şi-al sâmburelui dinaintea vorbei,
pe mine - care voce-a dat averii
de logos - în deşertăciunea trombei?!
.

Îmi ierţi eroarea humei din tipare -
cuvintele-mi lumeşti ce miezu-ţi sfarmă,
sperând ca-n plasa lor fumegătoare
să-nvingă timpul c-o sonoră armă?!
.

Ţi-aduc silabe-pradă la oblânc,
eu, călăreaţa spaţiului de-o clipă.
Primeşte-mă, sunt al esenţei prunc;
n-am stofa celor ce vorbesc în pripă!
.

Căci doar adâncul poate sta-n adânc,
şi numai pana poate creşte-aripă."

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!