Acele fragile apusuri
iubește-mă de parcă nu ai primi nimic
în schimb
prin fiecare tresărire a mândriei
de-o clipă,
nebunia nu face rău nimănui.
dintre toate corăbiile cu pânze,
steagul meu - un țipăt pe întinderea
apei,
îmi leg trupul cu funii să nu se piardă în ceață,
harpii din insulele Strofade,
veșnic flămânde,
își caută frumusețea în coaja unui copac
sădit de cine nu trebuie.
diavolul
adăugase un an dragostei noastre
precum vinul ce nu stă liniștit în pahar
de ce-o să se întâmple, priveam copleșit de atâtea emoții,
umbra își luase capul în mâini
încât să nu se observe,
rudele și cei de departe
ne-au umplut părul cu grâu,
în buzunare, în gură și-n cele mai ascunse dorințe
pun sufletul să-și facă treaba cinstit,
din dreapta soarelui cineva ca pentru final
scoate curcubeul prin nori,
mi-am făcut mare crucea
convins că minciunii nu-i pasă cine o spune...
poezie de Dan Petruț Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vin
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre superlative
- poezii despre suflet
- poezii despre sfârșit
- poezii despre schimbare
- poezii despre rude
- poezii despre păr
- poezii despre nori
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.