În Brumărel

(Poveste rimată)

Veselă e toamna mea,
Şi senină şi candidă,
Cronţ! prin frunze şi-o omidă,
Lângă puiul ce dormea.

Greierii s-au derutat,
Au ieşit cu mic cu mare,
Şi c-un iz de supărare,
Locul şi l-au disputat.

Apoi au decis blajini,
Să rămână în trifoi,
Cu trei partituri pe foi,
Cântă. Niscai rădăcini,

De uimire s-au uscat,
Şi un brusture cu bască,
Se foieşte moale, cască,
Şi-a rostit: "Mare păcat...

Încă-i cald, ba şi furnica,
Mai adună câte-un bob,
Sforăie şi-un nor neghiob,
Cântă-n ram şi păsărica..."

O albină în bumbac,
Găsind flori întârziate,
Colorate, variate,
A pus tot nectaru-n sac.

Spre poiană, transpirat,
Un gândac pasiv şi moale,
Rotofei, picioare goale,
Gângăveşte supărat:

"Nu mai ştiu, căci am dormit,
O fi toamnă sau e vară?
Totuşi frunzele gravară
Câmp şi deal... par aiurit..."

Mic, elastic, sperios,
Şoarecul în blana sură,
Trecând peste arătură,
Ia răspuns politicos:

"Toamnă e, da mi-a spus vântul,
E secret, da mor de-l ţin!
Că-s zile ce-i aparţin
Verii. Am trădat cuvântul...

Cică-n august, toamna-soră,
I-a dat zile cu-mprumut.
Trebuie să mă strămut
C-am dat vestea cam sonoră...

Vântul bate mâniat,
A desprins frunza din ulmi,
Şi le duce peste culmi,
Că află imediat.

"Am crezut că eşti discret,
Însă m-ai dezamăgit,
Eşti un şoarec zăpăcit,
Nu ştii să ţii un secret!"

Toamna pe un moviloi,
Îi punea lui Brumărel,
Căciuliţă, pieptărel,
Că era precum un sloi.

Brumele, nu se dezmint,
I-au pus genelor, argint.

poezie pentru copii de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!