Gutuia
Vino acasă, căci am umplut urciorul
Cu ambră dulce, în limpeziri de lună
Și rupe spinii ce-mi îmbracă dorul
Ademenindu-mă cu alintări de strună.
Eu pun merinde pe un colț de masă
Sărută tu, ștergarul și icoana,
Așterne crizanteme să miroasă
A zâmbete, și-a pâine de la mama.
Ademeniri din vechea amintire
Gutuile se leagănă la geamuri
E liniște, e pace și iubire,
Doar umbrele stau răstignite-n ramuri.
Și-apoi, vom depăna povești trecute
Va arde cetină de brad în focuri,
Să-mi spui de-ai plâns, în clipele durute,
Când te-ai gândit la noi și aste locuri.
Apoi, și eu, spre ziuă, îți voi spune
Cum te-aștepta măicuța noastră-n poartă
Și-ar fi venit să te găsească-n lume
Dar drumul ei, i s-a curmat îndată.
Să nu mai pleci, căci nu se știe ceasul
În care s-o topi lumina noastră.
Mai bine să-ți aud o vreme glasul
Și să furăm gutuia din fereastră.
poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.