Straturi de tristețe
Tristețea aristocrată, spleen-ul,
Cu sângele, complice,
Pregătesc forme de protest
Radical în Piața pavată
Cu evenimente sângeroase
A Circumvoluțiunii
Tristețea de consolare
Închizând pentru inventar,
Fiecare eșec în dragoste
A ieșit la fix, bob numărat,
Rar așa gestiune a dezastrelor
Ca magazia din inima mea
Tristețea socială
De la o chenzină la alta
Ce te-mbrâncește
În prima cârciumă sordidă
Împroșcând cu sudalme ficatul
Și contrafăcute spirtoase
Tristețea ambientală
Lăsându-te fără oxigenul
Inhalat de mașini furioase,
Mai ales de cele conduse
De femei cu plămânii debordând
Peste corsete cu volănașe
Tristețea fizică
Aidoma acestei gute slute
Ce-mi ordonă mersul târâș,
Alimentând mila publică
E trist, e nefiresc de trist
Rimă carnală pentru Christ
Tristețe resemnată de boem
Calmată, periodic, c-un poem...
poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.