Drumul spre cer
Drumul spre cer - un pian,
Cu trepte-n zig-zag,
Cu clape și voci...
Alb și negru - suflet integru.
Trecerea noastră prin timp,
Nu este un singur anotimp.
Este vară, cu bucurii și lumină, maci, energie,
Este etern reverie...
Dar vine iarna, cu vânturi și degete înghețate.
Imaginea tăcerii se vede-n oglindă de ghețuri.
Bate cu vânturi... este înfometată de cânturi...
Iarna - tristețe ce dezleagă lacătele durerii,
Lăsând muzica ruginei
Să cânte poeme negre și învechite.
Tăcerea se aude pe clape
Alunecând ca un șopot de ape.
Note negre pe un portativ alb -
Muzica unui suflet bolnav.
Fără durere, bucuria nu s-ar cunoaște.
Durerea, tristețea și lacrima laolaltă,
Compun valsul destinului.
Sunt paharul de vin
Reverență... iertare!
reverență... iertare!
Nu voi mai acuza lacrima.
Ea este drumul spre Soare.
(pentru prietena mea, V. I.)
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.