"ţi-a crescut o gaură-n inimă"

au zis doctoranzii pe la vârsta copilăriei
şi eu am râs
fericit că voi avea
unde să mă joc cu nisip...
mai târziu
prin adolescenţă au decis
că am "o inimă într-o gaură"
şi am râs
aveam de acum
un fel de "black hole" a mea
unde putea încăpea
chiar o bucată de univers...
"teoretic nu prea exişti"
mi-au spus pe când
am devenit soldat
şi iar am râs
pentru că atunci am înţeles
că dacă eu sunt o iluzie
şi ei sunt o iluzie...
"gaura ta e atipică -ţine loc de cord
chiar de materie cenuşie ţine loc"
şuşoteau cardiologii
psihologii
psihiatrii
speriaţi de neînţelegerea lor
"a crescut atât de mult încât te-a dat afară din tine şi te-ai pierdut"
eu iarăşi am râs
bucuros fiindcă oricum
nu mă găsisem vreodată...
apoi tot ce era acolo
ca o enigmă nepământeană
s-a îndrăgostit de tine
de tot ceea ce eşti sau nu...
şi nu am mai râs niciodată
fiindcă atunci totul în mine
s-a umplut cu viaţă...
iar să râzi de iubire e un sacrilegiu
pedepsit cu uitarea...

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!