Ploaie!
ploaie nu mai trage sforile
nu-ți mai căuta nurorile s-au dus după soare
fiecare cu sprinteneală vezi tu bați în turle și-n cruci și-n năluci
fii mai veselă că văduvă ești în furtuni citești ca-n evanghelie
de sfântă te știu dar cât de târziu te răzbuni faci ravagii
în suflete naufragii ce-ai ploaie cu noi
neam de eroi fără să ne facem bine
mai mult cârtim și nu mai știm de iubire
nelegiuire ni-e ziua sau anotimpul
aha strânge pumnii pentru nebunii care mai scriu pe bălțile tale
infernale într-o lume lipsită de tact diplomație și-un fir de iasomie
mă doare de picăturile tale care-ajung în pământ
vrând-nevrând și pe sub pleoape de frustrări mioape
mai las-o-n poveste de bocăneală câtă cerneală să curgă pe frunze
călăuze de sentimente iminente dar fără vreun țel
pe table de-oțel pașii tăi step dansează
pustiul vibrează până la nori seniori ne zgâlțâie ne dă fiori
dintre crengi jumulite de vântul hain se-arată un pui de soare calin
hlizindu-se prin fereastra albastră cu limba scoasă mieroasă
de toamnă cu gust de pastramă și dulce must
în butoiul vetust în zadar te răzbuni ploaie zurlie
oprește-ți tobele și vorbele grele
lasă-ți corabia cu vele să plutească aidoma toamnelor mele
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.