Nocturnă la citadelă
Revăd citadela pe vârful de stâncă,
lumini sidefate în noapte aruncă
și vorbe aud, din nespuse cuvinte,
prin cărti neștiute citite-nainte
îmi toarnă otravă pe raze de lună,
pereții curbați în mijloc se-adună,
iar noaptea deasupra se lasă opacă
pe gândul rănit care-ncepe să zacă.
Te rog, nu pleca acum prea departe,
întoarsă-nlăuntru, deschide o carte,
cuvinte de miere să curgă-n odaie,
să cadă-n cadență, ca stropii de ploaie,
surâsul pe buze să-ți văd în oglindă,
s-alunge tristețea ce vrea să mă prindă
și spune-mi, cu șoapte de dor încărcate,
hai, vino aici, lângă mine, bărbate!
Și-n brațele tale mă strânge mai tare
să simt înlăuntru șuvoi de izvoare
curgând încărcate cu grele ispite
aduse din margini de visuri vrăjite.
O noapte întreagă de-om fi împreună
condei îmi voi face din raze de lună,
să scriu către ziuă o ultimă odă
pe trupu-ți vrăjit, prea frumoasă nagodă.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe literare (2019)
Adăugat de ugalen
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre noapte
- poezii despre visare
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre stânci
- poezii despre ploaie
- poezii despre miere
- poezii despre lumină
- poezii despre gânduri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.