Deșert
cântecul acesta
pe care îl murmur câteodată
îmi amintește de zilele cu miros de șofran
când pașii ne răsunau cadențat
printre dunele cu spinări alungite
mergeam în tăcere spre orizont
pe marginea prăpastiilor nevăzute
ne opream să bem apă dulce
din fântânile otrăvite de călăreții deșertului
oare cât mai avem
întrebam
până la marea cu valuri purpurii
ne răspundea doar ecoul
în timp ce scorpionii cu clești de onyx
ieșeau înfometați de sub pietre
poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Maria Daniela Goea. [Vezi poezii despre timp, poezii despre deșert, poezii despre zile, poezii despre tăcere, poezii despre muzică, poezii despre călărie sau poezii despre apă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.