* * *

te ţin în palmă ca pe o scânteie
ce abia mai poate să mocnească
de parcă ai fi ultima femeie
care-ar putea în ochi să mă privească,

eşti ultima... şi secetă şi ploaie,
eşti ultimul sărut venit din munţi,
mi te aştept în ultima odaie
pe care-am dat şi ultimii mărunţi,

eu multumesc spre cer că tu exişti,
mi-ai presărat în inimă fiori,
am pariat mereu pe doi ochi trişti
şi am pierdut... de tot atâtea ori,

pe când iubeşti de parcă eşti în transă
pierdut total în infinitul verde
viaţa îţi dă de obicei o şansă,
o şansă ce de obicei... se pierde,

am apucat un timp umil... perfid...
azi zânele sunt babe cotoroanţe,
m-am aşezat definitiv la zid,
când vrei apeşi... sunt ultimele gloanţe...

mă poticnesc... aproape e să cad...
sunt tunetul ce fulgeră: MAI STAI!!!
eşti raiul meu ce-o să mă ducă-n iad
sau iadul meu... ce-o să mă ducă-n rai...

poezie de Sorin Dumitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!