* * *
te țin în palmă ca pe o scânteie
ce abia mai poate să mocnească
de parcă ai fi ultima femeie
care-ar putea în ochi să mă privească,
ești ultima... și secetă și ploaie,
ești ultimul sărut venit din munți,
mi te aștept în ultima odaie
pe care-am dat și ultimii mărunți,
eu multumesc spre cer că tu exiști,
mi-ai presărat în inimă fiori,
am pariat mereu pe doi ochi triști
și am pierdut... de tot atâtea ori,
pe când iubești de parcă ești în transă
pierdut total în infinitul verde
viața îți dă de obicei o șansă,
o șansă ce de obicei... se pierde,
am apucat un timp umil... perfid...
azi zânele sunt babe cotoroanțe,
m-am așezat definitiv la zid,
când vrei apeși... sunt ultimele gloanțe...
mă poticnesc... aproape e să cad...
sunt tunetul ce fulgeră: MAI STAI!!!
ești raiul meu ce-o să mă ducă-n iad
sau iadul meu... ce-o să mă ducă-n rai...
poezie de Sorin Dumitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Sorin Dumitrache. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.