Aş putea eu uita?!

Aici,

păsări de pradă, sălbatic, îmi străpung văzduhul

cu ţipete scurte, ascuţite de durerea mea.

Rânjet de monstru la nădejdile mele,

toate îndreptate spre tine.

Le vor izgonite în agonia uitării.

Aş putea eu uita cuibul tău de vrăbii

ce-nflorea, cu ciripiri, magia tufei de liliac,

ca să-şi răsfeţe puritatea albului

în raze piezişe din soarele tău?!

Aici,

făţarnici copaci îmi sugrumă perfid

orice-nceput de zvâcnire spre tine.

Cu gelozia frunzelor îmi leagă privirea,

să nu te mai pot vreodată vedea.

Aş putea eu uita splendoarea arborilor tăi,

tandreţea îmbrăţişărilor în verde curgător,

aducătoare de binecuvântată răcoare

în văpaia verilor tale?!

Aici,

buruieni perfide îmi încolăcesc piciorul,

să-ngenuncheze îndrăzneala pasului spre tine.

Sârmă ghimpată a evadărilor mele spre tine.

Aş putea eu uita catifeaua,

cu mireasma violetă a lavandei

şi melancolia aurie a romaniţei,

din covorul ierbii tale?!

Aici,

m-au pus în roluri de mâna a doua,

de mâna a noua,

doar-doar voi uita de tine.

Aş putea eu uita că doar tu mi-ai dat

rolul principal, în Piramida Soarelui tău

să pun ofrandă de Sărbătoarea fluturilor,

ştiind că am să-l joc cu măiestria

şi cutezanţa ce tu sădit-ai în mine?!

Aici îmi mai aruncă, uneori,

câte-o mână de fân,

în ieslea cea putred de străină.

Să-mi curme foamea de tine.

Firimitură pentru un suflet înfometat,

rănit, fugărit, ce rătăceşte bezmetic spre tine.

Aş putea eu uita pulsaţia inimii tale nobile,

ce nu cunoaşte ipocrizia,

ce-alină dureri şi doruri,

ce mângâie matern umilinţe-ndurate?!

Aici,

am pus în speranţă ciudate apariţii.

Le-am aşezat cu străduinţă, în stăruinţă

şi-am învins sentimente opuse

ce mişeleşte mă târau în depresie cruntă.

N-au putut să mi te scoată din minte,

negăsind vreo fisură în inima

dăruită ţie, demult, pe de-a-ntregul.

Aş putea eu uita credinţa ce-mi ţine inima sus,

purificatorul crez ce mă ţine-n picioare,

încrederea ancorată-n justiţia divină

ce nu ocoleşte nicio rânduială şi se-aplică

chiar şi celor mai neînsemnate lucruri?!

Aş putea eu uita credinţa

ce-o să spulbere-ntr-o zi

jelirile-mi de lup ieşit după pradă

şi tot ce mă ţine departe de tine?!

poezie de Silvia Cuzum
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!