Amăgire
Amăgire,
amețitoare cu aur de frunze rococo!
Împrospătezi arome de suflet chinuit,
cu utopice visuri,
în tentă galben Schonbrunn
criptate-n runice inscripții.
Firave pâlpâiri, în umbre-ntunecate!
Amăgire,
din gâtul de vioară cioplit în palisandru,
trimiți seducător cânt de sirenă,
efectul afrodisiac din lemnul tău,
și nu miresme impregnate-n echilibru!
Amăgire,
ademenire străvezie
cu nesănătoase subțirimi de porțelan!
Înșeli cu false străluciri spre bucurie
inconștiente chipuri cenușii,
de sevă, sens și țel secătuite.
Amăgire,
administrezi speranța-n picătură distilată,
să nu se urce la cap,
să-l turbeze de optimism neîntemeiat.
Termometrul de iluzii mai trebuie scuturat,
mercurul himerelor
cotele toate deja a bulversat!
Amăgire,
magică făcătoare de înșelăciuni
în bacantică frenezie!
Îți vor suna și ție într-o zi
trâmbițele Judecății de Apoi,
trecută-ți va fi prin ciur și dârmon
nimicnicia de răufăcător.
poezie de Silvia Cuzum
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Silvia Cuzum. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.