Şi putrezeşte toamna în gutui...

În cuib de cuc, înc-o singurătate
Şi-a agăţat suspinele-ntr-un cui,
Dospesc tăceri în Căile de lapte
Şi putrezeşte toamna în gutui.

Cad merele devreme pe tăpşane
Şi aş gusta dintr-unul pârguit,
Dar pofta mea de mere ionathane
O-agăţ în cui, căci soiul a pierit.

Se-apleacă prunii-ngreunaţi de roade,
Cu ramuri, atârnând pân' la pământ,
Li-s fructele stătute şi schiloade,
Renglotele-au rămas la mine-n gând.

Nici firul ierbii nu-l mai paşte iada-
Răsare obosit, din loc în loc.
Şi ce săracă ni-i acum livada!
Şi nucile abia de se mai coc.

S-a-nsingurat pământu,-i o sahară-
Neputincioşi, bezmeticim prin glod.
Orfani de rădăcină şi de ţară,
Urcăm înstrăinaţi spre eşafod.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!